Poezie de sala de conferinta

2 dileme de tip telenova circula de multa vreme pe lista noastra interna de discutii:

1. Ce este training-ul: arta si talent versus munca si experienta in domeniul in care se ofera instruire?

2. De ce vine lumea la training: din cauza trainerului sau a continutului propriu-zis?

Pentru mine raspunsurile sunt evidente.

1. Arta nu tine de foame. Ca artist ai succes in general dupa ce mori. Putini te apreciaza cand esti in viata.

De ce nu sunt lucrurile la fel de clare pentru toti? Din cauza ca atunci cand vine vorba de dezvoltare personala, totul este permis. In general discutam despre cum putem deveni mai buni, mai rabdatori, mai generosi cu noi insine si / sau cu cei din jur.

Mi-e greu sa vad un anagajator intreg la cap care sa plateasca asa ceva pentru angajati. Cu aceiasi bani ar putea cumpera un weekend la o statiune de tratament unde angajatii pot face bai cu namol si impachetari cu parafina!

Din ce am vazut eu pana acum (nu suficient, evident) de la o anumita varsta oamenii nu se schimba decat in prezenta unor stimulti extrem de puterni. Un training din pacate nu face parte din aceasta categorie.

2. Raspunsul este: Ambele! Ar trebui sa ne ducem la un training pentru ca suntem interesati de tema abordata. Din multitudinea de oferte, ar trebui sa alegem cursul sustinut de persoana cea mai credibila.

Ce inseamna credibil? In training, daca ai avut succes cu un training de leadership, nu inseamna neaparat ca poti livra un training privind cadrul general de acordare de credite pentru IMM-uri. Cu alte cuvinte, un succes nu te face credibil in mai multe zone de activitate.

OK. Cum sta treaba practic? Piata este in formare, nu exista etaloane clare de comparatie, mai ales in segmentul persoane fizice. Din cauza asta in aceasta zona avem multi artisti care ajung celebrii datorita aplauzelor unui public care nu prea stie ce sa se astepte de la un training.

Sa fie vorba de o piesa de teatru interactiva? O discutie libera presarata cu mult umor? O ocazia sa ne intalnim si sa functionam ca un grup de suport care are ca diviza “De maine nu am sa ma mai las calcat in picioare!”?

Inchei intr-un mod optimist. Nu va ingrijorati! Discutiile acestea, la un nivel un pic mai avansat insa, circulau pe TrainingZONE UK prin 2005. Pun pariu ca inca mai sunt baieti care isi pun intrebarile astea si azi si la ei!

Hai ca nu suntem asa de departe!

Erata: Bunul meu prieten Catalin imi spune ca punctul 2 este insuficient tratat. Lumea se mai duce la training si pentru ca este obligata de sef.

Iertare banchere, am trecut la PS erata!

Analfabetism cu valente subtile

Analfabestimul – incapacitatea de a citi – este zilele acestea un handicap. Acum 200 de ani insa nu era nici o problema sa fii analfabet.

Acum 30 de ani de ani nu era nici o problema sa nu stii sa lucrezi cu sisteme de operare tip DOS. Astazi este o problema daca nu ai auzit de Windows.

Acum 10 ani romanii nu vasusera mobile. Astazi avem cate 2.

Mai precis, astazi daca nu ai deschis in viata ta un calculator sau daca nu ai mobil esti considerat fie rebel, fie analfabet tehnologic in raport cu noile standarde educationale ale societatii.

Vedem astfel ca analfabetismul este o notiune in miscare. Ea devine tot mai larga cu cat societatea asimileaza tehnologie. Ea ne pandeste pe toti pe durata vietii. Singura cale de scapare este invatarea continua.

Aduc in discutie experientele personale. Cand alerg prin aeroporturi, ma tem mereu de masinile unde trebuie sa imi inregistrez bagajele si sa imi iau biletul cand am rezervare electronica. Nu o data am cedat nervos si am cerut sa vorbesc cu o persoana in carne si oase.

Inca o raritate in RO, rezervarile si cumparaturile online devin tot mai populare. In SUA, de exemplu, multe firme mari au inceput sa livreze produse exclusiv numai pentru achizitii pe Internet.

Introducerii fortate a tehnicii si a Internet-ului in viata noastra i se opune o masa consistenta de persoane care au fobia tehnologiei. Pur si simplu refuza sa se adapteze. Asa a parut o noutiune inca exotica – analfabetismul tehnologic – dar despre care cu siguranta vom mai auzi.

Pentru ca suntem oameni, adica in esenta animale sociale, ne place sa interactionam fizic, nu prin intermediul unei masini. Pentru ca unora dintre noi nu ne este usor acest lucru, avem nevoie de ajutor. Avem nevoie de training.

Iata o noua zona de activitate pentru unii dintre voi. Ajutati companiile care vor sa implementeze solutii de automatizare a serviciilor sa isi educe publicul tinta.

Educatia tehnologica de astazi este lupta impotriva analfabestimului de maine!

Trainer intern in Romania

Acum cateva zile bune am vorbit pe Y! Messenger cu Andreea Virlan despre situatia trainerului intern in RO.

Ea m-a ajutat sa vad mai bine si sa confirm situatia actuala. Exista un cuvant care descrie foarte bine totul: Pionierat!

Sa intram in detalii.

Trainerul intern are in general pana in 26-28 ani. Evident, experienta pe meseria / zona in care livreaza training-ul este modesta. Daca vorbim de training de introducere (induction training) lucrurile nici aici aici nu stau roz.

Timpul relativ scurt petrecut in companie impiedica formarea unei imagini de ansamblu cand e vorba de o companie mare.

Cand nu se livreaza training, se lucreaza mult la continut. Motivati de mirajul promovarii, trainerii bajbaie pe Internet dupa materiale utile.

Pentru ca aceste resurse sunt finite, intalnim des aceleasi clisee, idei si maniere de prezentare a informatiei. De multa ori aceste training-uri sunt insuficient adaptate la scopul folosit.

Ce mai face un trainer intern? Gestioneaza firme externe de training care ofera suport la livrare si concept la training-uri diverse.

Lucrurile insa nu vor tine asa la nesfarsit. Multe dintre companiile client isi dezvolta incet, dar sigur, propriile solutii de formare profesionala.

Din aceasta cauza firmele care o duc acum bine avand numai 3-4 clienti mari, in curand vor incepe sa se ocupe mai serios de vanzare si atragere de noi clienti.

In realitate …

Tinerii muncitori de astazi sunt caraterizati de incredere in sistemul profesional de import.

Eu am sa ucid ignoranta tineretii si am sa aduc imperfectiunea realitatii. In realitate sistemul este departe de a fi perfect. Este imperfect. Voi explica aceasta imperfectiune dpdv al formarii profesionale.

Tinerii au o mai mare capacitate de adaptare si o viteza net superioara de invatare fata de cei trecuti de prima (sau a doua) tinerete. Acesta este atuul lor in fata experientei colegilor care au vazut mai multe. Acest lucru insa ii face sa fie perceputi ca o amenintare de catre cei care au promovat cu greu in timp.

Desi transferul de cunoastere poate avea loc relativ repede, acesta este incetinit de dorinta de puterea a colegilor mai vechi. Cunoasterea este putere si ea nu este instrainata foarte usor. Exemplu clasic care arata ca aceasta atitudine este veche este zicala “Meseria se fura, nu se invata!”. Nu v-ati gandit niciodata la asta, nu?

Managementul superior incurajeaza transferul de cunostere. Angajeaza specialisti care sa faciliteze procesul. Organizeaza training-uri si creaza LMS-uri ambitioase (Learning Management System).

Insa in companiile mari padurea nu se vede de copaci. Lantul ierahic este foarte lung si acest lucru duce la incurajarea autonomiei locala (evident in conditiile respectarii standardelor si procedurilor de lucru). Toate acestea fac ca pulsul noilor angajati sa fie foarte greu de luat.

Chiar si o data formati adecvat profesional, noii angajati sunt greu de urmarit la lucru. Este greu de masurat cum managerii directi faciliteaza transferul de cunostiinte in activitatile de zi cu zi.

Ca tanar esti imbibat cu ultimele teorii, softuri si proceduri de lucru si parasutat ulterior intr-o noua echipa in care esti cel mai lipsit de experienta.

Acolo lucrurile insa se fac dupa tiparele clasice si tu, pustiul nou intrat pe teren, trebuie sa joci cum vor jucatorii mai experimentati.

Respectul se castiga in timp. Prea multa creativitate si initiativa strica la inceput. Ochii noi al proaspatului angajat nu sunt de incredere chiar atunci cand vad foarte bine. Efortul trebuie concentrat pe integrarea in echipa si asimilarea manierei de lucru a colegilor.

Abia cand esti acceptat ca membru cu drepturi depline in echipa vocea ta va fi ascultata. Abia atunci incepi sa fi apreciat la adevarata ta valoare.

Teoria suna bine. In practica insa lucrurile stau cam asa: