Am depasit 2 saptamani de training in postura de cursant. La sfarsit, inainte de examen, am avut o masa rotunda cu managerii in care ne-am spus pasurile.
(Da, am avut examen! Fiind vorba de training tehnic care are ca rezultat deprinderea unor cunostiinte teoretice si practice, procesul de invatare este validat printr-un test).
Printre barosani a fost si Hong, managerului centrului de training din Oslo (si managerul meu de anul trecut). Ne-a tinut un discurs despre importanta masurarii profitului adus de training. Ca orice afacere, formarea profesionala inseamna o investitie de la care ne asteptam sa avem profit ulterior.
Discursul a continuat cu prezentarea modelului Paul Kearns adaptat la centru nostru de training.
Dupa ce am trecut in revista cele 5 nivele ale evaluarii training-ului folosite, participantii la intalnire au fost invitati sa constientizeze faptul ca trebuie sa transforme cunoasterea dobandita in bani pentru companie.
Cuvintele care m-au lovit in moalele capului au fost: “Training is NOT just in case, it is just on time!”. Acest lucru aplicat la noi, niste bieti ingineri seismici, insemna ca nu am fost formati preventiv, ci sa sa aplicam imediat tot ce am fost invatati. Numai asa putem aduce profit in companie!
O alta idee din discurs care cred ca merita amintita a fost ca training-ul trebuie folosit ca instrument de standardizare a cunoasterii angajatilor, implicit la crearea unor standarde. Adica pentru a promova de pe pozitia X pe pozitia Y, un angajat trebuie sa treaca de examenul Z.
Hai sa vedem cati traineri gandesc asa in Romania. Mai mult. Cati manageri de resurse umane gandesc asta in Romania? Cati dintre cei care finanteaza programe de training costisitoare gandesc asa?
Sunt intrebari retorice, nu va inghesuiti sa raspundeti!
