O stire ne spune in rezumat ca o tanara, manager de audit la Ernst&Young, moare la 31 de ani. Cu o zi inainte trece pe la Centrul Medical Unirea, care o trimite acasa. Examenul medical profesional administrat nu prevestea nimic rau. Ulterior, cauza probabila a mortii este epuizarea din cauza muncii excesive.
Sursa stirii citate pana aici e Ziarul Financiar
Mda. S-a ajuns si aici. Desi multi dintre romanii din tara muncesc inca pe Yahoo! Messenger, plangandu-se cat de putini bani fac ei, altii fac bani mult mai multi ca primii si cam atat.
De ce? Din cauza sindromului spermatozoidului. Ce zice teoria asta? (e inventata de mine)
- Exista compania X care da suma Y numai la Z persoane;
- X este o companie cu imagine buna, in general straina;
- Y este in Euro si e o cifra foarte mare pentru Romania;
- Z tinde la 0;
- Daca tu esti inclus in Z, se cheama ca esti spermatozoidul norocos care a castigat cursa.
Foarte frumos. Dupa ce te stregi cu un prosop pufos de sampania si frisca primite cu ocazia succesului, incepi sa analizezi si sa intelegi ce ai castigat. De obicei imaginea completa apare dupa primele 4 luni, dupa ce te-ai obisnuit cu aprecierile (uneori sincere) ale prietenilor. Procesul este intarziat de spalarea creierului care ti se ofera la servici – Esti cel mai bun si din cauza asta lucrezi pentru cei mai buni.
Totusi ceva in capul tau incepe sa declanseze intrebari. De ce nu mai am viata personala? De ce nu am timp sa imi cheltui banii? De ce eu doar muncesc si seful meu din UE sau US are si viata de familie?
Realizezi ca, semeni unui spermatozoid, ai rolul sa fecundezi un ovul. In cazul de fata ovulul este o companie. Care nu e a ta. Care de obicei e multinationala. Care de obicei plateste prea putine taxe raportate la profit in Romania.
Incepi sa te vezi in tabloul mult mai larg al situatiei date. Romania ti-a dat in medie 16 ani de scoala gratuita. Compania X ti-a dat 2 luni de training (daca ai primit si asta). Pentru asta 2 luni te pune sa semnezi ca intre 26 de ani si pana cand rezisti (in general pana la 35-40 ani) vei munci non-stop, pentru niste bani buni aici, insa in cel mai bun caz 50% din cat ai lua in aceeasi companie, insa in biroul din Paris, sau 40% in biroul din Londra, sau 30% in biroul din Oslo.
Spermatozoidul nu are creier. E adevarat. Unii baietii si fete care ajung in firmele astea vor sa promoveze rapid. Vor ca la sfarsitul zilei (adica noaptea) sa impresioneze. Asa ca muncesc pe branci, mai mult decat ar trebui. Si astfel promoveaza.
Cand incep sa aiba oameni in subordine, fac si treaba pe care in mod normal o pot delega. Asa pot arata la sefi ca fara ei compania ar da faliment. Si promoveaza in continuare. Insa uneori procesul asta se termina brusc.
Uneori se poate muri.
Desi inteleg si respect durerea celor apropriati decedatei, incerc sa vad partea buna. Unii manageri straini pot vedea acum ca romanii muncesc. Mai mult ca ei. Pot vedea ca onoarea de a face bine ceea ce ai de facut exista. Pentru unii dintre noi este o religie.
Alti manageri, de data asta autohtoni, pot vedea ca a lucra in echipa e un lucru sanatos in viata de zi cu zi, nu numai in atelierele de team building. Unii poate vor aplica asta mai des si la birou.
Dumnezeu sa o ierte pe Raluca Stroescu.
Noi sa ne indreptam spinarile si sa mergem sa cerem diminuarea numarului de ore peste program.
Unii au murit pentru asta!
Publicat de corporatistul 
